În mediul de business, auzim din ce în ce mai des termenii de „ERP” și „Business Intelligence”, însă care este legătura dintre aceștia? Pot fi cele două tehnologii folosite împreună? Iar dacă răspunsul este afirmativ, care sunt beneficiile? Persoanele de decizie știu deja că soluțiile enterprise resource planning integrează, analizează și generează date la nivelul întregii companii, fiind esențiale pentru desfășurarea eficientă a proceselor operaționale. Cum putem însă amplifica beneficiile aplicațiilor ERP cu ajutorul tehnologiei Business Intelligence? Citește în continuare și află răspunsul!
Ce este tehnologia Business Intelligence (BI)?
Asemenea soluțiilor ERP, tehnologia BI are rolul de a oferi o imagine de ansamblu asupra operațiunilor și de a susține procesele de decizie din cadrul companiilor prin interpretarea avansată a datelor cu ajutorul rapoartelor interactive, ce procesează în timp real informațiile de business, atât din surse interne, cât și externe. Aceasta ajută organizațiile să devină mai eficiente și să se adapteze mult mai rapid la schimbările din piață, astfel încât să își păstreze avantajele competitive.
De ce să integrezi cele două de tehnologii?
Indiferent dacă alegi un ERP care integrează nativ tehnologia Business Intelligence, precum Soft1 Cloud ERP, sau dacă alegi să integrezi o aplicație BI terță, cele două soluții merg mână în mână. Tehnologia Business Intelligence utilizată împreună cu un ERP te ajută să procesezi imediat volume impresionante de date, astfel încât organizația ta să obțină toate informațiile de care are nevoie printr-un simplu click. Astfel, o aplicație de tip BI extrage și interpretează datele într-un format ușor de înțeles pentru persoanele de decizie, având o relație de sinergie cu aplicația ERP, aceasta neputând fi utilizată fără cea din urmă.
Care sunt beneficiile utilizării unui ERP ce integrează funcționalități de Business Intelligence?
Folosind o soluție ERP integrată cu tehnologia BI vei lua decizii de business informate, în funcție de date interpretate corect, astfel încât să îți dezvolți afacerea în ritmul pe care ți-l dorești. Iată care sunt beneficiile:
Obții o imagine de ansamblu asupra tuturor operațiunilor, direct din aplicația BI
Soluțiile Business Intelligence îți permit să vizualizezi informațiile care te interesează într-o singură platformă, astfel încât să nu fii nevoit să verifici mai multe aplicații. De exemplu, poți accesa rapoarte despre cash-flow, managementul proiectelor, ori despre clienți și furnizori, printr-o simplă accesare a soluției BI. Bineînțeles, acest lucru se poate face și utilizând doar un ERP, însă tehnologia BI merge cu un pas mai departe. Aceasta îți va și interpreta datele pentru a-ți sugera îmbunătățiri, îți va genera rapoarte interactive și îți va oferi previziuni în funcție de istoricul companiei tale. Datorită aplicațiilor de tip BI vei putea genera imediat prognoze despre vânzări sau cash flow.
Vei lua decizii de business mai rapide datorită rapoartelor dinamice
Probabil cel mai mare avantaj oferit de aplicațiile Business Intelligence integrate cu un ERP este faptul că dețin abilitatea de a genera rapoarte actualizate în timp real, astfel încât top management-ul să ia decizii de business informate. De exemplu, un director de producție va putea verifica imediat progresul activității deoarece angajații vor putea introduce date în aplicație chiar în timp ce își desfășoară activitatea. Așadar, în cazul în care vor exista procese ineficace, precum utilizarea ineficientă a materialelor, acesta va putea interveni imediat pentru a aduce îmbunătățiri sau pentru a preveni risipa. În plus, informațiile pot fi analizate și pentru identificarea oportunităților de îmbunătățire ale proceselor. Tehnologia BI permite accesul la dashboard-uri personalizate pentru fiecare utilizator, astfel încât cei mai relevanți indicatori de performanță să poată fi urmăriți în timp real.
Interpretezi un volum mult mai mare de date
Sistemele ERP generează volume foarte mari de date brute, ce trebuie ulterior analizate pentru a aduce plus-valoare business-ului. Tehnologia BI poate interpreta ușor toate aceste informații, astfel încât orice proces să poată fi monitorizat. În plus, analizele predictive generate de aplicațiile BI stimulează procesele de decizie, ele devenind mai rapide și mai eficiente, iar nicio informație relevantă pentru business-ul tău nu este pierdută.
Creezi o relație personalizată cu fiecare client în parte
Funcționalitățile unui ERP integrate cu cele BI permit personalizarea interacțiunilor cu clienții, astfel încât să oferi fiecăruia o experiență adaptată în funcție de nevoi. Începând cu targetarea mai eficientă a campaniilor de marketing, până la desfășurarea acțiunilor de loializare, tehnologia BI te ajută să creezi procese individuale prin care să atragi mai mulți clienți.
Partajezi informațiile de business în timp real, la nivelul întregii companii
Utilizând tehnologia Business Intelligence te asiguri că datele de business sunt mereu actualizate si că pot fi accesate imediat de toate persoanele implicate, astfel încât să crești productivitatea la nivelul întregii companii. De exemplu, departamentul de producție va putea accesa în orice moment istoricul comenzilor, astfel încât să își planifice activitatea în cel mai eficient mod.
Concluzie
Ca să iei cele mai bune decizii pentru afacerea ta, este esențial să interpretezi corect datele de business. Datorită tehnologiei Business Intelligence nu mai este nevoie să generezi rapoarte statice, ori să te preocupi cu organizarea și interpretarea datelor. Aplicațiile BI pot analiza volume impresionante de date. Transformând informațiile brute în date valoroase, acestea permit companiilor să își înțeleagă în profunzime procesele de business, piața în care activează și clienții, pentru a obține avantajele competitive de care au nevoie într-un mediu de business extrem de competitiv.
Comments are closed.